Cât de dramatic s-a înşelat Malraux în avântul profetic despre secolul XXI… În ce priveşte experienţa spirituală, curiozitatea se stinge tot mai mult. Din când în când, nişte islamişti trimit vagi bombe, şi ne dăm seama că nefericiţii mai cred încă în ceva; asta se transformă în câteva catedre de studiu şi-n câteva deliruri private. Dar interesul, interesul adevărat, nemijlocit, pentru zona religiosului a debutat destul de prost în secol, şi tendinţa continuă. E probabil, cu norocul nostru, că secolul va rezista. Poate se va trece în al XXII-lea cu un căscat mai lung decât în precedentul. Va rămâne probabil o obsesie incoerentă a absolutului. Dacă e un sentiment care ne defineşte timpul şi experienţa, e tot mai limpede singurătatea.
O culme a stăpânirii de sine ar fi să intri la o partuză cu privirea neutrală a observatorului. În faţa defilării confuze a cuplurilor, să notezi sec momentele de interes, fără a ceda o clipă imaginarului erotic. Neclintit, rece, ca un critic dramatic. Ca o reptilă.
Tinerii surâd la filmele lui Hitchcock. Le găsesc naive, copilăreşti şi chiar un pic penibile. Horror-ul, tensiunea dramatică li se par vetuste şi comice, ca într-un film de desene animate: totul incredibil de naiv, aproape stârnindu-ţi mila.
O culme a stăpânirii de sine ar fi să intri la o partuză cu privirea neutrală a observatorului. În faţa defilării confuze a cuplurilor, să notezi sec momentele de interes, fără a ceda o clipă imaginarului erotic. Neclintit, rece, ca un critic dramatic. Ca o reptilă.
Tinerii surâd la filmele lui Hitchcock. Le găsesc naive, copilăreşti şi chiar un pic penibile. Horror-ul, tensiunea dramatică li se par vetuste şi comice, ca într-un film de desene animate: totul incredibil de naiv, aproape stârnindu-ţi mila.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu