Cuvinte

De mica mi-a placut sa scriu. Nu conta ce, trebuia sa scriu. De mana, de tipar, pe foaie, carton, carti, ma mir cum de am ocolit peretii. M-am regasit mereu pe mine, stand intr-un colt cu pixul in mana. Si ciudat e, ca nimeni nu-si aduce aminte sa fi luat stiloul de pe tava cu maruntisuri la taiarea motului. Am mai avut un blog, mult timp, dar l-am sters. Iar acum imi pare rau. Erau postari dragute, erau gandurile mele. Ma gandeam intr-o perioada sa scriu si o carte, dar sunt multe detalii de pus la punct si nu prea sunt genul de persoana care sa se apuce de un lucru si sa il si termine. Pacat..

Nu am tinut niciodata un jurnal, am incercat, in zadar. Ma apucam de unul, scriam, desenam, ma plictiseam si il aruncam. Dupa un timp incepeam altul si tot asa. Nu puteam sa scriu in fiecare zi, dar cand ma apucam erau pagini multe. Cuvinte scrise ce nu le puteam rosti. Ca si acum. Cand scriu, cand povestesc ceva, ma eliberez. Mi-ar placea sa scriu scrisori celor dragi, dar nu stiu daca le-ar citi cineva. Sa va spun un secret, acum ceva timp incepusem sa-i scriu scrisori iubitului meu. Obisnuiam sa i le ascund in buzunarele de la geaca sau in mapa de la facultate. Pline de sentimente si emotii.. Pana cand m-am oprit. De ce? Nu mi s-a mai parut emotionant. Imi aduc aminte cand a gasit prima scrisoare. Nu stiu cat de emotionat a fost el, dar eu am plans. Am plans ca un copil de bucurie ca am facut un gest care l-a surprins. Nu se astepta sa ii scriu. Tinand cont ca ne vedem in fiecare zi, era un lucru neobisnuit. O sa incerc sa-l surprind iar cu astfel de lucruri. Asa mentinem flacara vie.

Poate candva o sa ma apuc sa scriu si cartea aia. Intai trebuie sa-i gasesc un titlu. Sau o prefata. Aah, si cand te gandesti ca trebuie sa o dedic cuiva. Oare cui?

Sunt multe ganduri, multe cuvinte. O sa revin...