Curcubeul

Visa ca viseaza. Apoi visã ca se trezeste. In fine, se trezi din vis. Deschise ochii si privirea ii cazu pe raftul cu personalitati multiple. Incepea o noua
zi, sub o noua identitate. Televizorul biziia agasant. Pe generic, culorile se succedau in ritm ametitor. Ca un Bolero transpus in cheie magica. Galben ca
ceara cind se lasa seara. Verde ca o frunza de menta, dementa, dementa. Roz ca dantela. Albastru ca parfumul de pomplemousse, stors picatura cu picatura
dintr-un roi de licurici care noaptea joaca leapsa pe coloratelea deasupra unei plantatii de orhidee. Purpuriu ca privirea lui Freddy Mercury. Portocaliu ca
vinul de Porto, obosit intr-un pahar de chihlimbar. Indigo precum cerul vazut printr-un ciob afumat de inima sparta in bucati pe caldarimul vietii. Violet ca
aurora boreala, pentru cine are ochi sa o vada si miini sa o atinga acolo unde ea incepe sa se termine. Maro, culoarea castanelor coapte, cu gust de noapte
si miros de soapte. Turcoaz, ca salvarii cadinei. Argintiu, un strop de inspiratie, putin praf de stele si o lingura de cer dospit. Auriu, ca o raza
buclucasa, rasfrinta cu drag de suvitele balaie si rebele.
Mergea incet, mai degraba aluneca, pe parchetul de stejar fardat cu un bait inchis la culoare. Ajunse linga patul cu baldachin, o saruta usor pe frunte, iar
cind ea deschise ochii ii puse in poala tava din rachita pe care erau asezate cu grija ceasca de cafea, doua tablete de ciocolata cu lapte si un bol din lemn
plin cu castane coapte, aburinde. Ea inspira cu nesat parfumul si se trezi de-a binelea. Privi spre fereastra, dar geamul inghetat nu lasa sa se vada mai
nimic. Era o iarna maro, ciudat de prietenoasa.. Sorbi cafeaua cu inghitituri mici, in timp ce el se juca cu degetele prin parul ei castaniu inchis. In
copilarie avusese parul de culoarea griului turbat de canicula din august. Se vopsise ca sa uite. Sa uite o copilarie galbena, marcata de acreala de lamiie a
mamei si de umorile purulente ale tatalui. Sa uite prima ei iubire, galbena, palida. Acum isi gasise jumatatea. Se cunoscusera intr-un mod oarecum straniu,
intr-un bar sordid, unde el isi ineca amarul in bautura si isi intruchipa din spuma berii o afrodita de uz personal. Pe care o invatase sa-i dea cei mai
delicati si senzuali pupici din lume. Se impotmolise insa tocmai la pupicul verde, un fel de pupic absolut. Asa ca revenise cu picioarele pe pamint si o
descoperise pe ea, stinghera intr-un colt, uda de ploaie si speriata. Dar privirea ei era vie. Asa, rosu la fata cum era, s-a ridicat de la locul lui, s-a
dus intins spre ea, a luat-o in brate si a patruns-o prin fiecare por. Pina cind sufletele lor au devenit portocalii. Prima lor noapte de dragoste fusese
roz. Precum dantela desuurilor ei, la fel ca unghiile false pe care si le pusese intr-un gang de pe Calea Victoriei, la fel ca tobele lui Ringo Starr din
Lucy in the Sky with Diamonds. O alchimie nebanuita topise intr-un creuzet teama, speranta, indoiala, visele si apoi distilase cea mai ametitoare iubire. S-
au iubit nebuneste pina cind totul s-a transformat intr-un foc de artificii dintr-un film mut. Vedeau amindoi doar stele roz. Dupa ce si-au tras sufletul,
s-au asezat pe canapeaua din plus visiniu si, in timp ce posteau o tigara, el a intrebat-o, absent: Auzi, dar de ce toate prosoapele tale sint visinii? Iar
ea i-a raspuns, parca din alta lume: dar tu de ce nu-ti dai jos ochelarii astia cu lentile purpurii?
In timp ce ei isi visau color iubirea, artistul statea la prova corabiei care plutea in deriva, intr-o calatorie fara inceput si fara sfirsit, dar cu un tel
precis. Vroia sa surprinda esenta marii in lucrarea sa de capatii. Unica si irepetabila. Muzele dansau in jurul sau, incercind sa-i ofere cupa cu ambrozia
cunoasterii, dar el refuza cu obstinatie. Devenise imun la orice cintec de sirena si, cu fiecare val pe care corabia il urca sau il cobora, isi retraia
viata, pe repede inainte. Isi amintise de povestile mov pe care le pictase pentru o zeita, si zarea deveni violet. Cind filmul se opri la momentul cind
incercase sa renunte, cerul deveni brusc indigo, la fel ca sufletele celor din jurul sau. Toate erau la fel. Putin schioape, dar frumoase in felul lor. Isi
turna un strop de calvados in cana albastra smaltuita si il lasa sa se prelinga alene. Vedea acum sala aceea de bal, cu coloane inalte si pardoseala din
mozaic, locul unde isi intilnise iubirea argintie, prima si ultima femeie care putuse sa-i vada ochii fosforescenti in forma de stele si gura arcuita ca o
luna plina, prima si ultima femeie pentru care isi daduse jos masca. Acum privea marea prin ciobul afumat de inima sparta. Si revelatia a venit cind se
astepta mai putin. Se resemnase marea. Iar el, aflat pe puntea visurilor sale, a inteles ca marea nu putea fi surprinsa nici in volum, nici in miscare, nici
in timp, nici in culoare. Pentru ca marea miroase a albastru.
S-au intilnit toti trei, ea, el si artistul, in fata pravaliei unui turc mustacios, care tragea din narghilea si oferea spre vinzare carpete demodate. In
spatele lui, o cadina turcoaz zimbea dintr-o carpeta ciudata, alcatuita exclusiv din nuante de turcoaz. E de vinzare?, intrebara intr-un glas cei trei
musterii. Turcul le facu pisicher cu ochiul si le spuse: e ora inchiderii. Atunci cadina cu salvari de turcoaz cobori din carpeta, ii intinse un paharel cu
ceai chihlimbariu si se sui pe motocicleta unui comis-voiajor. Demara cu zgomot, iar in urma ei ramasese o fereastra deschisa si un miros auriu de miere,
usturoi, ciubuc, pui fript si dor de viata. Iar in fata, o raza buclucasa de soare, care o ducea catre nu se stie unde, spre un gurmand ipotetic si auriu.
Turcul isi mingiie mustata cu inelul cu turcoaze si spuse asa, cit sa auda el si cei trei martori inocenti ai intimplarii: aferim.

Tipul e nervos, isi aprinde o tigara, si apasa butonul rosu de pe telecomanda. Butonul rosu. Televizorul moare. Si pe ecranul negru apare un curcubeu.