Turcoaz

Salvari turcoaz brodati cu fir de aur, coloane serpuitoare si lucioase-turcoaz, pardoseli in sah, alb cu turcoaz, inelul sultanului cu turcoaze si rubine, fistic, ciubuc, halva, rahat, opium fumat in pipe de turcoaz, stafide, rodii, fructul pasiunii, sabii incovoiate cu minerele incrustate cu turcoaze, covoare persane cu franjuri turcoaz, o mie si una de margele din turcoaz insirate pe un fir. Turcul isi intinsese carpetele in fata pravaliei si tragea pisicher din narghilea privind atent la cei citiva gura-casca adunati sa-i admire marfa. Din pacate, se dusese vremea cind Rapirile din Serai se vindeau ca piinea calda. Ce vremuri! Veneau marinarii glont la pravalia lui si luau cite puteau duce. Cica scoteau o gramada de bani pe ele la ei acasa. Apoi a urmat moda animalelor. Pisicute, camile, lei fiorosi, dalmatieni, pui de-o zi, iguane si alte aratari faceau deliciul clientilor. S-au fumat si astea. Pina cu citeva luni in urma reusise sa mai invioreze afacerea cu reproduceri dupa Dali. Asa grosolane cum erau, atrageau precum mierea mustele amatori de kitsch de pretutindeni. Mai ales aia cu ceasurile curgatoare mergea ca focul. Ar fi mers, poate si acum, dar la tesatoria care i le furniza avusese loc o reorganizare a activitatii si incepusera sa produca scrumiere si ibrice din arama smaltuita. Cine naiba sa cumpere asa ceva? Musterii lui, in nici un caz. Asa ca ramasese doar cu citeva carpete vechi, vreo duzina, pe care nu se mai inghesuia nimeni sa le cumpere. Clientii lui traditionali plecasera dezamagiti catre alte pravalii dupa ce ii dadusera o vreme tircoale, doar-doar or gasi marfa de calitate. Dar marfa, ioc. Negustorul isi dadea seama ca afacerea lui era pe butuci, dar mai avea o carpeta pe care tinea mortis s-o vinda. Se deosebea de toate celelalte, si poate din aceasta cauza n-o luase nimeni. Ca desen, nu era cine stie ce iesita din comun. O cadina cu inel in buric, canafi pe solduri si val pe fata se unduia provocator in fata unui pasa mustacios, tacticos, imbracat cu caftan, asezat pe divan. O scena banala, care se gasea pe alte citeva mii de carpete. Culorile erau insa deosebite. Sau, mai bine zis, era o singura culoare si doar citeva nuante foarte apropiate, atit cit sa se poata distinge desenul. Totul era turcoaz, o culoare aproape neverosimila pentru o carpeta. Turcul chiar se gindise odata cum s-ar putea asorta cu zugraveala unei camere si nu gasise nici un raspuns satisfacator. Dar mai mirat era ca totusi nimeni nu intrebase niciodata nimic despre ea, nici macar cit costa. Statea atirnata in spatele lui, parca de-o eternitate. Cind veni ora inchiderii, cadina investmintata in turcoaz inchise usa pravaliei si il intreba sfios: mai vrei putin ceai? Iar el isi mingiie mustata cu inelul cu turcoaze si mormai asa, mai mult pentru el: aferim.