De reţinut că formele fricii expiră.

Cât de dramatic s-a înşelat Malraux în avântul profetic despre secolul XXI… În ce priveşte experienţa spirituală, curiozitatea se stinge tot mai mult. Din când în când, nişte islamişti trimit vagi bombe, şi ne dăm seama că nefericiţii mai cred încă în ceva; asta se transformă în câteva catedre de studiu şi-n câteva deliruri private. Dar interesul, interesul adevărat, nemijlocit, pentru zona religiosului a debutat destul de prost în secol, şi tendinţa continuă. E probabil, cu norocul nostru, că secolul va rezista. Poate se va trece în al XXII-lea cu un căscat mai lung decât în precedentul. Va rămâne probabil o obsesie incoerentă a absolutului. Dacă e un sentiment care ne defineşte timpul şi experienţa, e tot mai limpede singurătatea.

       O culme a stăpânirii de sine ar fi să intri la o partuză cu privirea neutrală a observatorului. În faţa defilării confuze a cuplurilor, să notezi sec momentele de interes, fără a ceda o clipă imaginarului erotic. Neclintit, rece, ca un critic dramatic. Ca o reptilă.

       Tinerii surâd la filmele lui Hitchcock. Le găsesc naive, copilăreşti şi chiar un pic penibile. Horror-ul, tensiunea dramatică li se par vetuste şi comice, ca într-un film de desene animate: totul incredibil de naiv, aproape stârnindu-ţi mila.

Bucuresti – capitala medicinei

Nu de putine ori ajungi sa ai pe cineva din familie care sa sufere de boli grave. Medicul de familie iti da un bilet de trimitere spre un specialist, iar tu poti sa alegi sa te adresezi unuia din localitatea in care te afli sau din alte locuri din tara. Medicii din multe spitale din Romania sunt buni specialisti, unii dintre ei beneficiaza si de aparatura moderna care sa ii ajute in diagnosticarea corecta a pacientilor sau sa rezolve cazuri grave.
In cele mai multe spitale din Bucuresti sunt si medici specialisti si aparatura necesara, motiv pentru care multi bolnavi isi indreapta atentia spre acele locuri din dorinta de a redobandi sanatatea pierduta sau ameliorarea unei boli de care sufera. Se intampla adesea cazuri in care persoanele bolnave trebuie insotite in calatorie de catre membri ai familiei sanatosi, ce pot sa rezolve o serie de probleme cum ar fi: deplasarea pana la respectiva unitate spitaliceasca, formalitatile de internare si altele.
Este imperios necesar ca in cazul in care va deplasati la Bucuresti sa cunoasteti prognoza meteo pe 10 zile pentru a alege hainele potrivite, mijlocul de transport potrivit. Indiferent de anotimp este bine sa fii informat asupra capriciilor vremii: vara te confrunti cu canicula, iarna cu nametii. Bine ca nu avem doar doua anotimpuri pe an, si acelea cu temperaturi in contrast puternic! Este posibil sa fie necesar sa ramaneti in Bucuresti cateva zile pentru a fi la curent cu evolutia persoanei care a fost internata intr-un spital sau altul. Dumneavoastra nu sunteti pacienti, deci aveti timpul necesar sa va deplasati intr-o parte asau alta, sa vizitati unele obiective turistice sau pur si simplu sa va plimbati. Si in aceste conditii este bine sa stiti cum va fi vremea in Bucuresti.
Este foarte neplacut sa fii surprins de ploi torentiale, dar tu sa ai umbrela…acasa. Este la fel de neplacut sa ai haine groase, deoarece asa era vremea cand te-ai pornit de acasa, din alta zona a tarii, si in cateva zile sa constati ca este cald, iar tu nu ai cu ce sa te imbraci potrivit temperaturii de afara. Iata ca persoana cu care ati venit a primit ingrijirile necesare si trebuie sa va reintoarceti acasa in cateva zile. Si in aceste cazuri este bine sa stiti care va fi prognoza meteo pe zece zile, sa stiti ce pregatiri sa faceti pentru intoarcerea acasa. Viata cotidiana este destul de stresanta, fiecare dintre noi este solicitat destul de mult: la serviciu, in familie, in relatiile cu ceilalti membri ai comunitatii din care facem parte. In orasele mari viata este mult mai stresanta, iar Bucurestiul este in fruntea listei. Macar din cauza vremii sa fiti mai linistiti cunoscand cum va fi vremea in Bucuresti.

Scurt compendiu...

Raportul cu sinuciderea, scurt compendiu.  
       Hegesias – pentru – deoarece fericirea nu e posibilă, moartea e preferabilă vieţii (cu excepţia înţeleptului, pentru care, aflat la egală distanţă de lucruri, lucrul e indiferent).
       Herodot – pentru – ‘Fericirea este un lucru absolut imposibil, căci corpul este copleşit de numeroase suferinţe, iar sufletul este de asemenea tulburat participând la ele, şi în sfârşit Fortuna ne împiedică să realizăm bună parte dintre speranţele noastre, aşa încât din aceste raţiuni fericirea nu are existenţă reală.’
       (Cuvintele l-au costat interzicea cărţilor, a şcolii, şi exilul.)
       Platon – pentru – (în Phaidon): e preferabil să fii viu decât mort, viaţa e povara zeilor dată oamenilor. Totuşi, sunt situaţii în care pentru unii oameni e preferabil să fie morţi. Filozoful acceptă cu uşurinţă moartea. Pentru asta, trebuie însă să aştepte un semn de la zei.
       Nietzsche – pentru -  (Jenseits…): ‘Gândul sinuciderii este o consolare puternică: el ne ajută să trecem de nenumărate nopţi grele’.
       În Menschliches…: ‘Există un drept în virtutea căruia îi putem ridica viaţa unui om, dar nici unul care ne permite să-i ridicăm moartea: aceasta este cruzime pur şi simplu’. Şi: ‘de ce faptul de a-ţi aştepta lenta decrepitudine până la descompunere ar fi mai glorios, pentru un om îmbătrânit care simte cum i se sting forţele, decât a-ţi fixa tu însuţi un termen în deplină conştienţă? Sinuciderea e în acest caz un act care survine absolut natural şi care, fiind o victorie a raţiunii, ar trebui onest vorbind să impună respect: şi el se impunea, într-adevăr, în acele timpuri când figurile cele mai importante ale filozofiei greceşti şi patrioţii romani cei mai curajoşi mureau de obicei prin suicid. Mult mai puţin demnă de respect e, dimpotrivă, această manie de a te supraveghea zi de zi, cu ajutorul medicilor pe care îi consulţi anxios, şi cu regimuri cum nu se poate mai penibile, fără forţa de a te apropia cu adevărat de termenul autentic al vieţii. – Religiile sunt bogate în expediente pentru a evita necesitatea sinuciderii: în acest fel se insinuează flatant cei care sunt îndrăgostiţi de viaţă’.
       Albert Caraco – pentru -  (Bréviaire du chaos): ‘Aparţinem morţii aşa cum săgeata aparţine ţintei sale, şi nu ratăm niciodată, moartea e singura noastră certitudine şi ştim dintotdeauna că vom muri, indiferent când şi indiferent unde, în indiferent ce mod. (…) viaţă şi moarte sunt legate, cei care pretind altceva cer imposibilul şi nu vor obţine decât abur drept recompensă’.
       J.S. Mill: împotrivă, cu amendamentul că sinuciderea nu trebuie împiedicată: Dacă vedem pe cineva care vrea să traverseze un pod şubred, trebuie să-l prevenim, dar nu-l putem împiedica să treacă de partea cealaltă, căci numai el ştie cât valorează viaţa lui în comparaţie cu pericolul de a traversa podul. E în final dreptul şi hotărârea lui.
       Kant: împotrivă, pentru imperativul categoric.
       Rousseau – împotrivă, condiţional – (Contractul social): orice om are ‘dreptul de a-şi risca viaţa pentru a o păstra’.
       Hobes, Locke: împotrivă
       Hume: pentru, condiţional, motivaţie raţională.
       Schopenhauer – pentru, condiţional – (Lumea…): sinuciderea e un drept şi ea nu este nici laşă, nici imorală, cum ni se spune. E totuşi preferabilă viaţa când condiţiile o fac suportabilă.
       Thomas Szasz – pentru – sinuciderea e primul drept, fundamental între toate.
       Camus – pentru, condiţional – fraza ştiută, plus: ‘Omul absurd nu se va sinucide; el vrea să trăiască, renunţând la orice cerititudine, fără viitor, fără speranţă, fără iluzii… şi fără a se resemna. (…) El experimentează ‘divina iresponsabilitate a omului condamnat’.
       Cioran – pentru – (De l’inconvenient …): sinuciderea e posibilă şi chiar de dorit. Dar gândul sinuciderii e o soluţie morală de supravieţuire, fiindcă păstrarea ei mereu în minte ca soluţie posibilă e un lucru care face viaţa suportabilă: ‘…ideea sinuciderii e cea care-ţi face viaţa agreabilă, făcându-ne să înţelegem că sinuciderea rămâne o soluţie ultimă în cazul în care viaţa noastră ar fi total inacceptabilă’.
       Sartre – pentru – moartea voluntară e cea dintâi dovadă a libertăţii.

Dar nu mai sunt aici.

Am întâlnit mulţi oameni deposedaţi de substanţa libidinală a fiinţei lor: fără empatie sau furie, fără o atenţie specială la lume, la zgomotul fenomenelor, fiinţe aproape vegetative, resemnate, profund lipsite de dorinţa de a trăi. Nu i-am întâlnit în spitale sau aziluri de bătrâni, nici în locuri de agreabilă perdiţie curentă. Ci mai degrabă peste tot. În viaţă, au ceea ce se cheamă o funcţionare normală; unii pretind, chiar un oarecare randament. Dar nu sunt aici. Au abandonat, undeva pe drum, un anumit elan curent în faţa vieţii. Dorinţa de a merge sau a o lua înainte a scăzut şi i-a părăsit apoi, mai mult sau mai puţin brusc. Seamănă cu oricare dintre noi, sunt foarte contemporani. Surâd, spun o stupiditate, proiectează vacanţa din vară, cumpănesc achiziţia unui obiect de mobilier. Dar nu mai sunt aici.