Mi-amintesc ca in urma cu cateva luni, am fost intrebata ce pasiuni am.
Intotdeauna m-am gandit la mine ca la o persoana fara un talent
deosebit, fara ceva ce stiu sa fac foarte bine. Iata ca la momentul
intrebarii, raspunsul meu a venit promt si din subconstient cumva: imi
place sa scriu.
Nu cred ca sunt buna la scris, nu cred ca este un talent, nici macar nu cred ca ii va placea cuiva sa ma citeasca vreodata. Privesc cu usoara invidie la scriitorii care, odata deschisa cartea, te introduc in Universul lor, in viata lor, si te fac sa iti para rau ca ii parasesti in momentul in care intorci coperta din spate.
Pentru mine scrisul este ca o confesiune mie, ma descopar cu fiecare rand scris si imi astern pe hartie ganduri si trairi, care astfel nu mai sunt efemere, ci devin de-o viata cu scrierea. Scriu doar pentru mine, pentru ca am nevoie de o spovedanie, pentru ca orice gand pe care il las pe hartie il inteleg de doua ori mai bine.
Nu cred ca sunt buna la scris, nu cred ca este un talent, nici macar nu cred ca ii va placea cuiva sa ma citeasca vreodata. Privesc cu usoara invidie la scriitorii care, odata deschisa cartea, te introduc in Universul lor, in viata lor, si te fac sa iti para rau ca ii parasesti in momentul in care intorci coperta din spate.
Pentru mine scrisul este ca o confesiune mie, ma descopar cu fiecare rand scris si imi astern pe hartie ganduri si trairi, care astfel nu mai sunt efemere, ci devin de-o viata cu scrierea. Scriu doar pentru mine, pentru ca am nevoie de o spovedanie, pentru ca orice gand pe care il las pe hartie il inteleg de doua ori mai bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu