Buburuza

Eram in fata casei mele, pe scari. Fiind o zi insorita ma jucam cu cainele meu, Rikki, cand deodata am auzit o voce ciudata:

- Ajuta-ma!!! Ajuta-ma!!

Nestiind ce se aude, m-am uitat in jur, dar nu vedeam pe nimeni. Vocea aceea nu inceta din strigat:

- Ajuta-ma!! Nu ma vezi?? Sunt aici, jos, la picioarele tale.

Cand m-am uitat in directia din care venea vocea, un pui de buburuza se odihnea pe scarile incalzite de razele soarelui. Era atat de mica, incat de abia am zarit-o. Ochii ii erau intristati si, din cauza strigatului ei, am intrebat:

- Ce s-a intamplat? Cum pot sa te ajut, draga bucuruza?

- Ridica-ma de aici, nu pot sa zbor!! Spuse ea bucuroasa ca am zarit-o, dar cu o voce tematoare.

Era atat de speriata, incat nu se putea misca. Problema ei cea mai mare era ca intrase intr-o gaurica, de  unde nu putea sa zboare. Eu am ridicat-o pe degetul meu aratator si ma uitam la ea.

- Draga buburuza, nu te teme, acum te-am salvat, poti sa incerci sa zbori, esti in siguranta.

-  Multumesc copila, pentru ca m-ai salvat, spuse buburuza fericita.

-   Cati ani ai? Am intrebat eu curioasa.

-  Cati ani am?? Eu nu pot sa stiu, numai daca numeri punctele negre de pe spate. Eu nu vad sa mi le numar, imi raspunse ea chicotind.

-  Asa se numara anii buburuzelor? Am intrebat eu bucuroasa si plina de entuziasm..

-  Da, raspunse ea cu un zambet larg.

-  Atunci hai sa vedem… unu, doi, trei… uite, ai trei ani.

-  Ma bucur mult ca mi-ai spus cati ani am, acum stiu si eu, spuse buburuza incantata.

-  Si eu am trei ani, poate suntem surori.

- Nu, nu suntem, spuse buburuza razand in hohote, eu am ca mama pe buburuza mama, iar tu ai pe mama om, dar putem sa fim prietene pentru totdeauna.

-  Sigur, atunci te rog, sa vii sa ma vizitezi in fiecare zi.

-  Desigur.

Dupa aceste vorbe, fericita, buburuza si-a reluat zborul de pe degetul meu spunandu-mi ca va veni maine sa ma revada.